Sâmbătă, etapa a 13-a a ligii secunde la fotbal va avea drept cap de afiş derbiul judeţului, în care se vor confrunta cele două formaţii care ne reprezintă la acest nivel, CS Mioveni şi FC Argeş. Meciul va avea loc pe arena primeia, cu începere de la ora 16. Probabil, partida va fi televizată de către unul din canalele postului Digisport.
Cu gândul la promovare
Ca orice meci dintre cele două formaţii, şi cel de sâmbătă va avea o încărcătură specială. Mai ales pentru piteşteni, al căror antrenor, Iordan Eftimie, îşi aniversează ziua de naştere exact la data meciului. Aceasta pe de o parte.
Pe de altă parte, echipele îşi doresc foarte mult cele trei puncte, pentru că ambele au plecat din start cu gândul, chiar dacă nemărturisit explicit, de a promova. Şi FC Argeş, şi CS Mioveni sunt echipe ale căror nume spun ceva în fotbalul românesc. Ambele au jucat, de-a lungul anilor, sezoane bune în prima divizie, chiar dacă doar FC Argeş are şi performanţe notabile la activ.
Cu toate gândurile optimiste la start de sezon, după scurgerea unei treimi din campionat, echipele argeşene sunt încă destul de departe de promovare. CS Mioveni ocupă locul 5, cu 21 de puncte, la trei lungimi distanţă de locul 3, care permite accederea la barajul pentru promovare şi la 7 puncte distanţă de poziţia secundă, care duce direct în prima ligă.
De cealaltă parte, FC Argeş e doar pe locul 9, cu 17 puncte, deci la distanţă considerabilă de poziţiile de promovare. E drept, mai e mult de jucat. Iar în pauza din iarnă se pot schimba multe. Deci, cel puţin teoretic, nimic nu e pierdut pentru niciuna dintre combatante, în ceea ce priveşte o ipotetică promovare.
„Nu e nicio rivalitate”
Revenind la derbiul argeşean, azi, la conferinţa de presă premergătoare meciului, antrenorul piteştenilor, Iordan Eftimie, a abordat un ton moderat, echilibrat, dar nu a ascuns că jucătorii săi i-ar putea face cel mai frumos cadou la care ar spera de ziua de naştere: victoria pe terenul Mioveniului.
„Deşi, după părerea mea, nu se poate vorbi despre cine ştie ce rivalitate între FC Argeş şi CS Mioveni, meciurile acestea au fost disputate totdeauna acerb, cu multă ambiţie. Aş zice, totuşi, că e doar un meci de campionat ca oricare altul şi că orgoliile locale ar trebui lăsate la o parte… Nu e nicio rivalitate între noi şi Mioveni. Ne şi ştim reciproc foarte bine, mulţi jucători au evoluat la ambele formaţii. Să câştige, deci, echipa care va merita asta”, a declarat dl. Eftimie.
Antrenorul a pus evoluţiile oscilante ale elevilor săi, din acest campionat, pe seama vârstei fragede a multora: „Avem în lot mulţi jucători tineri şi foarte tineri. La ei oscilaţiile de formă sunt fireşti… Îmi doresc, însă, foarte mult să câştigăm sâmbătă la Mioveni. Ar fi cel mai frumos cadou pe care l-aş putea primi de ziua mea de naştere”.
Indisponibilităţi
Cele două echipe se confruntă cu ceva probleme de lot. De la gazdele de sâmbătă vor lipsi, aproape sigur, Lazăr (fractură la un deget) şi Ivan (accidentat în jocul din deplasare, din etapa precedentă, de la Brăila).
În cealaltă tabără, fundaşul central Vişa a acumulat deja patru avertismente şi nu va putea fi folosit, locul său în axul central al defensivei urmând să fie luat de Cotigă. „Alt fundaş central nici nu am în lot”, a spus antrenorul Eftimie. În plus, Albu suferă de o conjunctivită, nu s-a antrenat în ultimele două zile şi are şanse minime să apară sâmbătă pe teren. În rest, ceilalţi jucători din ambele loturi sunt valizi şi apţi de joc.
Sorin SIMION