O iniţiativă „made în Argeş” a fost promovată, ieri, la emisiunea „Subiect de presă”, realizată de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, la postul de televiziune „Antena 1” Piteşti. Este vorba despre o federaţie a tuturor forurilor muzicale din ţară, care să gireze calitatea actului artistic şi corectitudinea competiţiilor de gen din România. Vestea bună a fost adusă de unul dintre susţinătorii proiectului, Marcello Battaglia, omul de afaceri pasionat de muzică fiind invitat în platou alături de Adina Sima, mezzosoprană şi profesoară de canto.
Premieră naţională
Marcello Battaglia a spus că manageri cu experienţă în organizare de festivaluri serioase, precum Valentin Pascalnii („Belle Arti”) şi Alex Băncilă („Kids Music Production”) au pus bazele acestei federaţii la Piteşti.
Dl. Battaglia este, la rându-i, producătorul Festivalului naţional de muzică „Europop Stars”, cel mai tânăr concurs al Piteştiului, destinat copiilor cu stofă de vedetă. La această competiţie a fost deschisă cutia… muzicală a Europop-ului, fiind înregistrată o premieră naţională: notele acordate concurenţilor au fost la vedere, ca o dovadă în plus că s-a desfăşurat corect acest concurs ce va deveni, la vară, internaţional.
„Sunt evenimente în România la care nu se respectă parametrii de evaluare, deoarece anumite personaje din juriu îi favorizează pe anumiţi concurenţi. E o problemă majoră, fiindcă unii copii declaraţi câştigători pe nedrept merg mai departe la concursuri internaţionale, iar în străinătate nu iau nici măcar o menţiune. Ideea federaţiei s-a născut tocmai pentru a stopa acest fenomen, ca să nu mai existe fraude, în dauna copiilor talentaţi”, a explicat Marcello Battaglia. Invitatul emisiunii a menţionat şi că, ajutat de inspectori, va face publică lista „neagră” cu cei care nu jurizează corespunzător festivalurile artistice.
Ca o concluzie, organizatorii de festivaluri care vor fi afiliaţi federaţiei vor lucra după criterii care ţin de etică profesională, de valoarea artistică şi de comportamentul de bună creştere.
Artiştii Adinei
Invitaţii din platou au povestit despre întâmplarea muzicală din Serbia, Belgradul organizând, în această toamnă, Festivalul internaţional „Angel Voice”, o competiţie de la care elevii Adinei Sima, profesoară de canto la „Musicando” şi la Palatul Copiilor Piteşti, s-au întors cu braţele pline de trofee, reprezentând cu cinste România. Majoritatea copiilor premiaţi sunt din Argeş (Diana Stănciuleasa, Andrada Balaş, Alexia Niculae, surorile Guţu (Alexandra şi Claudia). Roberta Popa este din Râmnicu Vâlcea, iar Mario Niculescu şi Ariana Miruna Rodocan sunt din Târgu Jiu. Elevii Adinei au luat toate premiile de la manifestare, startul competiţiei fiind luat de copiii din 13 ţări.
Pe elevii Adinei Sima îi aşteaptă, până la finele anului, alte două festivaluri internaţionale, desfăşurate la Moscova, respectiv la Kaunas-Lituania.