De vineri şi până ieri-dimineaţă, pe şoselele judeţului s-au produs mai multe accidente rutiere, soldate cu pagube materiale serioase şi răniţi, dar din fericire nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa.
Viteza i-a făcut figura
Viteza neadaptată a stat la originea unui accident produs la Bascov, pe strada Serelor. În timp ce circula cu un BMW către autostradă, Alin B., de 25 de ani, din Chitila, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a derapat pe asfaltul ud de ploaie, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un VW Bora condus regulamentar de Alexandru B., de 31 de ani, din Bucureşti. Accidentul s-a soldat cu rănirea lui Costin C., de 26 de ani, din Vitomireşti, Olt, a Georgianei B., de 29 de ani, şi a unui copil de 13 ani, ambii din Capitală, pasageri în Bora. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cu Loganul sub autocamion
Pe la ora 11.50 a zilei de sâmbătă, Claudia U., de 25 de ani, din Căteasca, circula cu un Logan pe strada Lânăriei din Piteşti. Din cauza vitezei, într-o curbă la stânga maşina a derapat pe carosabilul ud şi s-a izbit violent de un autocamion condus regulamentar din sens opus de Gheorghe S., de 50 de ani, din Câmpulung. Evenimentul s-a soldat cu rănirea unui adolescent de 17 ani, din Dârmăneşti, pasager în Logan. Şi în acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
A lovit trei oameni
Ora 20.20 a serii de sâmbătă. Marian R., de 30 de ani, din Balş, Olt, circula cu o Dacia 1310 către Piteşti. La Albota, un echipaj de poliţie i-a făcut semn să tragă pe dreapta, dar şoferul a refuzat că oprească şi poliţiştii s-au luat după el. În timpul urmăririi, şoferul a pierdut controlul, a pătruns pe contrasens şi a lovit un Audi staţionat în afara carosabilului, apoi un Land Rover al cărui şofer oprise întrucât urma să vireze la stânga. În deplasarea sa haotică, Dacia a lovit şi trei oameni, Ioana S., de 59 de ani, Gheorghe S., de 64 de ani, şi Claudiu S., de 45 de ani, toţi din Călineşti, care erau în parcare. De asemenea, a fost rănit şi un copil de opt ani, pasager în Dacia. Poliţiştii au constatat că şoferul fugar avea o concentraţie de 1,15 mg/l de alocool pur în aerul expirat, dar a refuzat recoltarea de probe biologice şi nu deţine permis de conducere. În cauză a fost deschis dosar penal.
N-a păstrat distanţa
Ieri, Andrei G., de 21 de ani, din Coşeşti, circula cu un Logan către Mioveni. Ajuns la Mărăcineni, din cauză că n-a păstrat distanţa în mers, a lovit din spate un VW Gold oprit la trecerea de pietoni din dreptul unei benzinării, la volanul căruia se afla Adrian N., de 35 de ani, din Ştefăneşti. Accidentul s-a soldat cu rănirea Mariei G., de 60 de ani, mama şoferului neatent.
Cu maşina în stâlp
Şi tot ieri, Eduard G., de 28 de ani, din Bascov, circula pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Piteşti la volanul unui Renault Symbol. Din cauza vitezei excesive, el a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat un Citroen Berlingo condus regulamentar de Paul P., de 54 de ani, din Bascov, după care s-a izbit violent de un stâlp. Agenţii de poliţie au constatat că Eduard avea o concentraţie de 0,42 mg/l de alcool pur în aerul expirat şi i-au întocmit dosar penal.