Până la 20 octombrie, femeile din Mioveni şi din localităţile limitrofe beneficiază de mamografii şi teste Babeş-Papanicolau realizate gratuit în cadrul unei campanii de sănătate care promovează importanţa prevenţiei în lupta pentru reducerea mortalităţii asociate cancerelor ginecologice. Investigaţiile medicale se fac într-o unitate mobilă de diagnostic dotată cu două cabinete (unul de radiologie şi unul ginecologic).
Campania de diagnostic mobil este implementată de Fundaţia „Renaşterea”, în parteneriat cu „Roche România”, având ca scop depistarea precoce a cancerului de sân şi a celui de col uterin, precum şi informarea populaţiei privind importanţa controalelor medicale periodice.
Ieri, reprezentantele Fundaţiei „Renaşterea” – preşedinta Mihaela Geoană şi vicepreşedinta Cristiana Copos – au fost oaspetele primarului Ion Georgescu. Cele două doamne au prezentat pe larg programul de sănătate, întrunirea având loc în sala de şedinţe a Primăriei Mioveni.
De la începutul campaniei au beneficiat de servicii medicale 359 de femei din Mioveni şi din localităţile limitrofe, realizându-se, până la 26 septembrie, 110 mamografii şi 249 de teste Babeş-Papanicolau. Programul „Diagnostic mobil – sân şi col uterin” este susţinut pe plan local de Primărie şi Spitalului „Sf. Spridon”.