Ieri, Universitatea din Piteşti a semnat un parteneriat cu Grup Renault Romania. Este vorba despre un proiect comun de cercetare şi dezvoltare profesională numit „Catedra Renault@UPIT”. La acest moment extrem de important din istoria UPIT a participat Pascal Candau, director al Renault Technologie Roumanie, gazdele evenimentului fiind rectorul Dumitru Chirleşan şi preşedintele Senatului Universităţii, Mihaela Diaconu.
„Proiectele noastre se dezvoltă, iar pentru a le dezvolta avem nevoie de ingineri, avem nevoie de studenţi care se pregătesc la Universitatea din Piteşti, avem nevoie de sprijinul mediului universitar pentru o formare profesională în concordanţă cu noile tehnologii. Este primul proiect de acest gen pe care-l demarăm cu o universitate din România şi sper să ne folosească drept model pentru viitor, în privinţa dezvoltării relaţiilor cu universităţile”, a spus Pascal Candau.
„Am deschis o catedră specializată în relaţie directă cu Grupul Renault şi cu această ocazie vom avea garanţia permanenţei acestui grup industrial în Universitatea din Piteşti”, a spus rectorul UPIT.
Prin acest parteneriat se pun bazele unei platforme comune de cercetare de formare profesională, iar cei mai buni studenţi pot beneficia de burse de merit „Renault”. La UPIT funcţionează deja un centru de cercetare în ingineria automobilului unde studenţii beneficiază de laboratoare şi echipamente performante.
„Catedra Renault@UPIT” este conjugarea eforturilor celor două instituţii pentru realizarea unui proces educaţional realmente adaptat realităţilor economice/industriale ale momentului. Specialiştii companiei vor veni frecvent în faţa studenţilor şi a cadrelor didactice pentru dezvoltarea unor proiecte comune.