La Universitatea din Piteşti a fost înfiinţată Catedra Renault@UPIT; inaugurarea va avea loc astăzi, la ora 12, la sediul Centrului de Cercetare în Ingineria Automobilului din strada Doaga nr. 11. Scopul creării acestei entităţi este conjugarea eforturilor celor două instituţii pentru realizarea unui proces educaţional realmente adaptat realităţilor economice/industriale ale momentului.
Altfel spus, Universitatea din Piteşti a alocat un spaţiu Grupului Renault România pentru a dezvolta, prin Catedra Renault@UPIT, acţiuni comune precum: ameliorarea conţinuturilor disciplinelor de studiu prin discuţii aplicate între specialişti şi profesori; susţinerea excelenţei academice prin acordarea bursei de merit „Renault”; realizarea de co-tutele pentru dezvoltarea proiectelor de diplomă, a tezelor de disertaţie şi de doctorat; dezvoltarea bazei materiale a laboratoarelor UPIT prin donaţii diverse; stabilirea şi implementarea unor noi strategii educaţionale; participarea specialiştilor la activităţile de formare ale studenţilor prin oferirea de cursuri complementare etc.