Un accident rutier teribil a avut loc, ieri dimineaţă, în comuna Drăganu, unde unde un şofer a pierdut controlul volanului, a ajuns în şanţ şi a rămas încarcerat, fiind necesară intervenţia pompierilor.
Din primele date rezultă că Marian I., de 64 de ani, din Bucureşti, circula cu un Peugeot şi se îndrepta spre Vâlcea. Ajuns la Drăganu, din cauză că nu a adapat viteza, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de mers, iar autoturismul a părăsit şoseaua şi s-a răsturnat în şanţul din beton. În urma impactului conducătorul auto nu a mai putut ieşi din maşină şi alţi participanţii la trafic au oprit pentru a încercat să dea o mână de ajutor. Când au constatat că şoferul este prins cu picioarele sub bord, au sunat la 112. Imediat, u echipaj de descarcerare, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi un echipaj cu ambulanţa de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au pornit către locul evenimentului. Scos dinntre fiarele contorsionate ale autoturimului de echipa de la descarcerare, şoferul a fost de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. O altă victimă, o femeie de 55 de ani, care acuza dureri în piept şi la piciorul stâng, a fost preluată de ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat. Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean.