Supusă reabilitării, Grădina de vară din Piteşti a… ratat sezonul estival. Şantierul s-a dezmorţit pe ultima sută de metri a anotimpului călduros. Cu o altă echipă de muncitori, renovarea mult aşteptată a avansat.
Până în momentul de faţă, terasele celor două corpuri au fost reparate. În zona scenei (vestiare, cabine ale artiştilor, grupuri sanitare) jumătate dintre lucrările specifice (reparaţii, tencuieli) sunt executate.
Contur a prins şi clădirea cu destinaţie tehnică, unde-şi vor găsi locul aparatele de proiecţie şi sonorizare. În plus, a fost consolidat zidul învecinat cu fosta Casă a Căsătoriilor, iar în partea opusă se pregăteşte terenul pentru construirea unei toalete destinate publicului.
Un Comentariu
Puiu
Toată vara i-aţi certat că nu lucrează , pară n-aţi fi ştiut că românul face iarna car şi vara sanie. E vina dumneavoastră că nu aţi ştiut că la Grădina de vară se lucrează bine iarna. La Călineşti o fi la fel?