Locuitorii din cartierul Găvana, cel mai mare din Piteşti, vor avea o piaţă agroalimentară nouă. În şedinţa de mâine a Consiliului Local se va hotărî transferul pieţei din Găvana de la SC Salpitflor Green la Consiliul Local. În acest fel, vor putea fi alocaţi banii de la bugetul propriu pentru modernizare şi reabilitare. SC Salpitflor Green SA este o societate comercială a Consiliului Local care administrează pieţele din Piteşti (pe lângă activitatea de curăţenie stradală şi de întreţinere a spaţiilor verzi). Valoarea investiţiei este de 4 milioane lei, iar aceasta va fi realizată după ce vor fi parcurse procedurile de achiziţie publică prevăzute de lege (deci, lucrările vor începe la anul). Şi piaţa Trivale va fi modernizată cu bani de la Primărie, conform unui proiect similar. În schimb, pieţele din Războieni şi Prundu ar putea fi desfiinţate din cauza lipsei de interes din partea comercianţilor şi a clienţilor.
La anul, Piaţa Găvana va fi modernizată
Advertisement
Advertisement