Ieri după-amiază, trei oameni au suferit răni uşoare din fericire, după ce maşina în care se aflau s-a dat peste cap într-o comună din judeţ.
Evenimentul a avut loc în comuna Morăreşti, unde Andrei D., de 53 de ani, din Oradea, Bihor, alături de care se aflau soţia sa, Maria, de 54 de ani, şi fiul lor, Cristian, de 28 de ani, circula spre Piteşti, la volanul unui Ford Focus. Ajuns în satul Vărzaru, din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de ploaie, bihoreanul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în decor. Din fericire, niciunul dintre ocupanţi nu a suferit răni grave.
Copaci căzuţi, străzi inundate…
… Cam aşa s-a prezentat situaţia în câteva localităţi argeşene, unde ploaia torenţială care a durat circa o jumătate de oră şi vântul puternic au creat ceva probleme. La Curtea de Argeş, bulevardul Basarabilor, străzile Despina Doamna şi 1 Decembrie 1918 au fost acoperite de ape, în câteva parcări s-au format lacuri care ajungeau până mai sus de pragurile automobilelor, iar în unele zone s-a întrerupt alimentarea cu apă potabilă. De asemenea, pompierii din cadrul ISU au fost solicitaţi să intervină la Valea Danului, Brădet şi Costeşti, pentru a degaja carosabilul de copacii doborâţi de vânt.