ITM precizează că perioada concediului de odihnă se efectuează în
fiecare an, iar compensarea în bani a concediului neefectuat este permisă
numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual. În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă.
ITM atenţionează că stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispoziţiilor legale referitoare la acordarea şi efectuarea concediului de odihnă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.