Ca în fiecare an, locuitorii comunei Coşeşti – şi nu numai – au posibilitatea să participe la cea mai cunoscută serbare publică, „Festivalul Ţuicii”, ediţia a XIII-a. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 9 septembrie, pe Valea Păcurarului. Cu acest prilej vor avea loc competiţii, momente muzicale, prezentarea produselor tradiţionale, dans, artificii şi multe alte surprize. Primarul Nicoale Pană ne-a declarat că Festivalul Ţuicii „este un brand important care ne reprezintă. Coşeştiul este cunoscut atât datorită producătorilor de butoaie, cât şi a celor de ţuică. Ţinem foarte mult la această manifestare”. Festivalul are drept scop continuarea campaniei de recunoaştere a ţuicii drept băutură naţională, campanie începută cu ocazia primului festival al ţuicii, care a avut loc pe 19 mai 2002.
Se apropie Festivalul Ţuicii
Advertisement
Advertisement