Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş ne-a obişnuit cu o activitate intensă de promovare şi suport în afaceri. În acest sens, directorul instituţiei, Simion Zanfir, a vorbit ieri despre serviciile care vin în întâmpinarea comunităţii de afaceri din judeţ.
* Care sunt ultimele demersuri ale CCIA Argeş, d-le director?
** Ne-am propus să prezentăm periodic principalele servicii pe care reprezentanţii firmelor le pot primi de la noi. Mă opresc asupra a două dintre ele. Primul este posibilitatea de a beneficia de publicitate în Monitorul Oficial, iar cel de-al doilea ţine de consultanţa juridică.
* Care sunt beneficiile consultanţei juridice?
** Consultanţa juridică este unul dintre cele mai importante servicii oferite de CCIA Argeş, mai exact e vorba de consultanţă juridică în domeniul dreptului comercial. Ne pot apela în acest sens toţi cei care doresc să înfiinţeze o societate comercială, dar şi cei care au deja una şi vor să facă modificări precum cesiune de părţi sociale, înfiinţarea unui punct nou de lucru, majorare de capital social, schimbarea obiectului de activitate, schimbarea denumirii societăţii ş.a.m.d.
* Unde se pot adresa persoanele interesate?
** Persoana de contact din cadrul CCIA Argeş este Alina Cristea, consilier juridic – mail: alina.cristea@cciarges.ro, telefon: 0756301782.
Tot la sediul nostru se pot redacta acte constitutive, hotărâri de adunări generale ale asociaţiilor, acte adiţionale sau contracte şi declaraţii în formă atestată de avocat.