Parcă toate relelele s-au adunat în Argeş. Îţi e şi frică să mai auzi ştirile dimineaţa: când percheziţii la proxeneţi, când la hoţii de lemne, când la nu ştiu ce patron… De la o vreme, judeţul noatru pare să fi intrat într-un vad al răului din care nu se ştie când va ieşi. Oare ce se întâmplă? Şi nu de ieri, de azi. Dacă ar fi să-i dăm crezare prefectului Emilian Dragnea, un rol hotărâtor l-ar avea… presa!
Explicaţie şi reacţie
Am apelat la reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Emilian Dragnea, pentru a căuta o posibilă explicaţie. “Nu ştiu exact ce să zic… Oricum, cert este că în Argeş sunt oamenii mai activi. Dar şi presa este mai activă decât în alte părţi. Credeţi că în alte părţi nu se întâmplă diverse? Ba da, dar nu se face atât de multă vâlvă!”, ne-a declarat prefectul. Aha! Deci presa este de vină… “Multe instituţii au mers mână în mână cu infractorii. De asta s-au dezvoltat astfel de reţele în Argeş, de la prostituţie la hoţi de lemne. Banul e ochiul dracului!”, ne spune, la rândul său, Mihai Cicu, muncitor în construcţii, pe care l-am întrebat ieri pe Strada Mare ce părere are despre toate grozăviile din ultima perioadă… Şi ca el cred mulţi alţii!
De la mită la proxeneţi…
Ca să vedeţi că nu vorbim în van şi că… vadul răului şi-a făcut curs prin Argeş, vom menţiona numai câteva dintre cele mai importante evenimente cu impact negativ petrecute în judeţ în ultima vreme. Primul semnal cu adevărat critic a fost dosarul instrumentat de DNA “Mită la permise”. Din temelii a zguduit acel dosar lumea examenelor auto din toată ţara, procedurile schimbându-se radical. A urmat “Mită în fotbal”, cu şocul arestării patronului Cornel Penescu şi dispariţia FC Argeş. Nici “greii” din Garnizoana Piteşti nu au scăpat de probleme, ajungând la “răcoare” chiar un general de aici. Apoi, rând pe rând, tot felul de personaje cheie din judeţ – de la Constantin Nicolescu la Tudor Pendiuc sau de la deputaţi până la anumiţi primari – au ajuns în puşcărie, fie şi temporar, pentru fapte de corupţie. Nu au lipsit nici avocaţii (Radu Nistor), medicii (chirurgi, specialişti pentru persoane cu handicap, psihiatri) sau oameni de afaceri (şi acum este după gratii, de exemplu, Gheorghe Dobre, “zeul” de la Zeus). Scandalurile din mediul medical au ţinut şi ele prima pagină a ziarelor multă vreme, de la gravide moarte la naştere până la tenebroasa criză a bebeluşilor care a îngrozit o ţară întreagă! Trezindu-se parcă din letargie (ani la rând au fost astfel de fenomene, dar ori nu au văzut, ori au fost mână în mână cu interlopii) autorităţile au acţionat şi aşa au apărut cazuri care au făcut înconjurul lumii: scandalul sclavilor din Berevoeşti este cel mai cunoscut exemplu. Rând pe rând, reţele grele de prostituţie, de traficanţi de droguri, trafic de persoane sau de „specialişti” în fraude economice au căzut (cele mai recente grupări care se ocupau cu proxenetismul fiind la Câmpulung Muscel, Piteşti şi Curtea de Argeş). Au fost şi accidente terifiante, precum cel de la Leoni, cel cu autobuzul Dacia sau cel de la Dâmbovicioara, în care şi-au pierdut viaţa trei militari.
Când ne însănătoşim?
Mai amintim aici mari proiecte ratate (precum staţiunea de schi de la Moliviş sau calea ferată Vâlcelele – Râmnicu Vâlcea). Aşadar, suntem noi, argeşenii, într-o zodie nefastă, într-un loc “contaminat” (uitasem de incendiul devastator de la depozitul de deşeuri din Câmpulung Muscel…), sau de vină sunt nepăsarea autorităţilor, ba chiar complicitatea acestora? Şi, mai important, ne vom însănătoşi? Şi când?
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
leu
niciodata judetul nu se va insanatosi fiindca ORGANELE de politie,sri,diicot,sie sunt mana in mana cu infractorii si cu cei din primarii,partide politice , va pot demonstra asta la orice ora…