A trecut mai bine de o lună de când mai multe firme importante au închis magazinele situate pe strada Griviţei din centrul Piteştiului. Printre acestea, Vel Pitar şi Lactag. În locul lor (şi al altora), deşi spaţiile părăsite sunt disponibile pentru închiriere, nu vine însă nimeni. Aşa se face că, de-a lungul străzii, trecătorii pot admira nu mai puţin de patru spaţii pe unde, vorba vine, bate vântul – noroc că uşile-s ferecate. Unul dintre motive ar fi acela că, deşi zona pare una cu potenţial, oamenii preferă magazinele de tip supermarket. Al doilea, fiind vorba de o zonă centrală, costul chiriei este ridicat. În fine, să spunem că de-a lungul timpului au fost testate mai multe tipuri de afaceri, iar singurele care s-au dovedit viabile au fost fast-food-urile. De aşa ceva piteştenii au însă parte chiar la intrarea pe Griviţei, prin urmare este greu de presupus cine ar putea veni şi mai ales ce ne-ar mai putea oferi în spaţiile cu pricina.
Autor: George Olteanu
Un Comentariu
georgescu
De unde stii tu atat de multe lucruri atotstiutorule si de ce nu te dau afara sefii tai de la ziar pentru ineptiile pe care la debitezi?