La Piteşti, în această campanie electorală sunt disponibile doar nouă panouri de afişaj pentru candidaţi. Conform legii, nu mai este posibil afişajul de mari dimensiuni (cu bannere, mesh-uri etc.), ci doar în locuri special stabilite. Panourile cu candidaţi se află în următoarele locuri: Piaţa „Vasile Milea”, în faţa Catedralei „Sfântul Gheorghe”; strada Negru Vodă, complex „Ciocârlia”; bulevardul Libertăţii din Trivale, la complexul 2; cartier Găvana, zona complexului „Albina”; bulevardul Nicolae Bălcescu, zona fostei staţii de benzină AGIP; intersecţia străzilor Gârlei – Nicolae Bălcescu; strada Exerciţiu, hipermarket Kaufland; cartier Tudor Vladimirescu, la blocul U7; bulevardul Petrochimiştilor, blocul B8. Afişajul în alte zone va fi sancţionat cu amendă.
Claudiu DIŢA