Cine îşi mai aduce aminte cum a fost prima ediţie a Simfoniei Lalelelor, cea din 1978? „Secera şi Ciocanul” a prezentat atunci evenimentul organizat la împlinirea unui deceniu de când Piteştiul devenise municipiu. Colecţia de lalele din 1977 a fost atât de reuşită, sistematizată pe culori, pe înălţime a tijei, după perioada de înflorire, fără goluri, fără buruieni, încât municipalitatea a hotărât să personalizeze imaginea oraşului printr-o expoziţie de flori. Aşa a apărut Simfonia Lalelelor. Ziarul titra: „O interesantă manifestare dedicată florilor, zonelor verzi, frumosului cotidian – Simfonia lalelelor – Piteşti ’78”. Două pagini. Deşi au fost doar câţiva expozanţi, manifestarea a prins la publicul larg şi a beneficiat de sprijinul unor oameni de decizie inimoşi şi dedicaţi. În 1978, Piteştiul producea un milion de răsaduri de flori, 150.000 de conifere, arbori, arbuşti şi liane din 300 de specii şi soiuri.
Claudiu DIŢA