
Descoperire macabră, joi, într-un bloc din cartierul Nord al municipiului Pitești. Un bărbat în vârstă de 56 de ani, originar din Câmpulung, a fost găsit fără suflare într-un apartament din blocul L1, unde locuia cu chirie.
Patronul a alertat autoritățile
Totul a ieșit la iveală după ce bărbatul nu s-a mai prezentat la serviciu. Îngrijorat de absența angajatului său, patronul a încercat să îl contacteze telefonic, însă acesta nu a răspuns.
Ulterior, bărbatul a mers la apartamentul în care locuia angajatul său, dar nici de această dată nu a primit vreun răspuns. În cele din urmă, a solicitat ajutorul autorităților.
La fața locului au intervenit pompierii și polițiștii. După ce au reușit să pătrundă în locuință, salvatorii l-au găsit pe bărbat decedat.
Bărbatul avea 56 de ani și era din Câmpulung
Potrivit informațiilor obținute de anchetaonline.ro
, victima era originară din Câmpulung și ar fi avut probleme locomotorii. Acesta locuia în apartamentul patronului său, la care era și angajat.Bărbatul era divorțat, iar fosta soție ar fi plecat în Austria, potrivit acelorași surse.
Împrejurările în care s-a produs decesul urmează să fie stabilite de autorități. Din primele informații, pe trupul victimei nu ar fi fost identificate urme de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicina Legală, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei morții.
Sursa: anchetaonline.ro
























