
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din orașul Brezoi, județul Vâlcea, a fost reținut de polițiștii din Curtea de Argeș, fiind cercetat în mai multe dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier. Acesta ar fi condus în repetate rânduri autoturisme, deși nu deținea permis de conducere, iar într-unul dintre cazuri se afla și sub influența alcoolului.
Prins băut la volan, fără permis
Potrivit cercetărilor, pe 25 octombrie, tânărul a fost depistat conducând un autoturism pe DJ 703H, pe raza comunei Sălătrucu, fără a avea permis de conducere. Mai mult, analizele de laborator au indicat o alcoolemie în sânge de peste 0,80 g/l alcool pur.
Anchetatorii au stabilit că acesta ar fi condus un alt autoturism și în ziua de 24 octombrie, tot pe raza comunei Sălătrucu, deși nu avea permis.
Ar fi condus și pe străzile din Curtea de Argeș
De asemenea, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi urcat la volan și în noaptea de 19 spre 20 septembrie, circulând pe raza municipiului Curtea de Argeș, dar și pe DN 7C, pe raza comunelor Valea Iașului și Albeștii de Argeș, fără a deține permis de conducere.
La data de 3 noiembrie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procedurale, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
























