
Președintele FC Argeș, Dani Coman, s-a declarat nemulțumit de evoluțiile echipei din ultima perioadă, în contextul rezultatelor slabe înregistrate în Superliga. Oficialul piteștenilor a criticat în termeni duri prestația din partida cu UTA Arad și le-a cerut jucătorilor să dea mai mult pe teren.
Formația pregătită de Bogdan Andone traversează o perioadă dificilă, cu trei înfrângeri în ultimele patru etape. Cel mai recent eșec a fost înregistrat în deplasarea de la Corvinul, unde FC Argeș a pierdut cu scorul de 0-2.
Dani Coman, încă afectat de înfrângerea cu UTA
Una dintre partidele care l-au nemulțumit cel mai mult pe președintele clubului a fost cea cu UTA Arad, pierdută cu 0-1, pe 24 octombrie. Dani Coman a descris evoluția echipei drept una dintre cele mai slabe din ultimii doi ani și jumătate.
„Nu pot să dorm de la meciul cu UTA, nu îmi vine să cred ce am văzut. A fost un meci execrabil, poate cel mai slab al nostru de când sunt eu la Pitești, de vreo 2 ani și jumătate”, a declarat oficialul piteștenilor.
Acesta a transmis că obiectivele imediate sunt calificarea în faza următoare a Cupei României și redresarea situației din campionat.
Coman a pus o parte dintre problemele echipei pe seama numeroaselor accidentări, precizând că unii jucători au lipsit chiar și două luni și au nevoie de timp pentru a reveni la forma sportivă optimă.
„Valoarea lotului nu reflectă poziția, eu am încredere în continuare în ei, dar, așa cum le-am spus, trebuie să ofere mai mult fotbalului. Nu mai suntem echipa de anul trecut, am avut 10 accidentați, unii au stat și 2 luni de zile și, după această perioadă, ai nevoie de câteva săptămâni să te pui la punct”, a explicat președintele FC Argeș.
Mario Tudose, încă în perioada de recuperare
Oficialul clubului a mai precizat că echipa nu a reușit să-și revină după pauza competițională, așa cum se aștepta, deoarece nu toți jucătorii accidentați au fost recuperați.
Un exemplu este Mario Tudose, unul dintre fotbaliștii importanți ai formației, care abia a început antrenamentele de alergare.
„Am spus că, după pauza competițională, ne vom reveni, vom arăta altfel. Nu am reușit pentru că nu s-au refăcut toți jucătorii. Și acum îl avem pe Mario Tudose, un jucător important pentru noi, care de-abia a început alergarea”, a mai spus Dani Coman.
„Noi căutăm jucători de fotbal”, spune Dani Coman
Președintele piteștenilor a vorbit și despre dificultățile de adaptare ale fotbaliștilor veniți la echipă, explicând că integrarea acestora nu se produce întotdeauna imediat.
„E nevoie de timp de adaptare pentru jucătorii noi. Sunt mulți care spun că, dacă ești fotbalist, vii și te integrezi imediat.
Este adevărat, dar asta dacă ești fotbalist și câștigi 20.000-30.000 de euro pe lună sau mai mult. Noi nu găsim astfel de fotbaliști, așa că noi căutăm jucători de fotbal, iar aceștia au nevoie de adaptare”, a declarat Coman.
Acesta a precizat și care este condiția pentru ca jucătorii să beneficieze de prime: echipa trebuie să se claseze între primele opt formații din campionat.
FC Argeș are nevoie de rezultate pentru a ieși din zona inferioară a clasamentului și pentru a recâștiga încrederea suporterilor.
Sursa: golazo.ro






























