Luni noapte, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu agenţi ai Secţiei Rurale Hârtieşti, l-au identificat pe raza fondului de vânătoare 24 – Mâzgana pe Gheorghe G., de 48 de ani, din Mioveni, care transporta cu un autoturism Suzuki de teren trei masculi de căprior în valoare de aproximativ 15.000 euro, despre care există suspiciunea că ar fi fost braconaţi.
Cu ocazia verificărilor, oamenii legii au găsit asupra bărbatului o armă de vânătoare şi două cartuşe calibrul 16, pe care acesta le deţine legal. Problema e că, deşi împricinatul are permis pentru deţinere de arme, nu e sezon de vânătoare, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Atât puşca de vânătoare, cât şi muniţia, autoturismul şi vânatul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar căpriorii au fost predaţi Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în vederea examinării. Ieri, după audieri care au durat mai bine de două ore, cel în cauză a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. Azi, el urmează să fie dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de a fi prezentat instanţei în vederea arestării preventive.
Val. NICOLAU