
Sute de primării din România ar putea fi desființate, iar mai multe instituții și agenții guvernamentale ar urma să fie comasate. În județul Argeș, 8 primării ar putea fi vizate de reorganizarea administrativ-teritorială, dacă autoritățile vor decide comasarea localităților cu cel mult 1.500 de locuitori.
Propunerea lansată de liderul PSD, Sorin Grindeanu, a provocat deja reacții puternice pe scena politică. Reforma ar putea fi adoptată chiar înainte de sfârșitul acestui an.
8 primării din Argeș ar urma să fie desființate
La nivel național, 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, potrivit unei hărți prezentate de Antena 3 CNN. Dintre acestea, 8 se află în județul Argeș.
Aceste unități administrativ-teritoriale ar putea fi vizate de o eventuală comasare, în cazul în care reforma va introduce criterii privind numărul minim de locuitori.
Cele mai multe localități cu cel mult 1.500 de locuitori se află în județele Alba (27), Caraș-Severin (26), Hunedoara (26) și Cluj (25).
Deocamdată, nu există o decizie definitivă privind desființarea primăriilor, iar criteriile exacte ale reorganizării urmează să fie stabilite.
PSD vrea reforma adoptată până la sfârșitul anului
Luni, 26 octombrie, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că social-democrații vor propune angajarea separată a răspunderii Guvernului pentru reforma administrativ-teritorială și reorganizarea instituțiilor de la nivel central.
Liderul PSD susține că măsurile trebuie adoptate rapid, astfel încât noua structură administrativă să fie luată în calcul la elaborarea bugetului pentru anul viitor.
„Ceea ce ne dorim este ca nivelul serviciilor publice către cetățeni să fie mai bun și să avem reducerea cheltuielilor”, a declarat Sorin Grindeanu.
Potrivit acestuia, reforma ar trebui să conducă atât la îmbunătățirea serviciilor oferite populației, cât și la reducerea cheltuielilor publice.
PNL: Sunt comune care nu își pot plăti nici funcționarea primăriei
Liberalii susțin necesitatea reformei, dar consideră că o asemenea schimbare trebuie precedată de consultări ample.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a atras atenția că numeroase comune depind de fondurile alocate de la bugetul central și nu reușesc să își acopere nici măcar cheltuielile administrative.
Acesta consideră că proiectul trebuie să beneficieze de acceptarea clasei politice și a cetățenilor înainte de a fi adoptat.
AUR și UDMR critică inițiativa. USR cere o reformă mai amplă
Propunerea PSD a stârnit reacții și în rândul celorlalte formațiuni politice.
AUR critică intenția Guvernului de a recurge din nou la angajarea răspunderii, solicitând prezentarea unui proiect concret și a unui calendar clar.
USR susține reforma administrativ-teritorială, însă consideră că aceasta trebuie să fie una de amploare. Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, afirmă că reorganizarea ar trebui să vizeze localitățile cu mai puțin de 5.000 de locuitori.
La rândul său, UDMR respinge adoptarea reformei prin angajarea răspunderii Guvernului. Deputatul Csoma Botond solicită dezbateri parlamentare și excepții pentru comunitățile minoritare, astfel încât eventualele comasări să nu afecteze ponderea etnică a acestora.
În acest context, viitorul celor 8 primării din Argeș rămâne incert. O eventuală desființare va depinde de forma finală a reformei și de criteriile pe care autoritățile le vor introduce în legislație.






























