
Pe 15 mai 2025 era lansată în premieră la București Campania Națională ”Sănătatea nu are vârstă”, un proiect dedicat sănătății în orice etapă a vieții, indiferent de vârstă și care a adus în prim-plan cele mai noi perspective medicale și științifice privind îmbătrânirea activă și prevenția afecțiunilor cronice, depistarea precoce în domeniul oncologiei, vaccinarea și importanța acesteia. Starea de bine și sănătatea psihicului sunt alte subiecte extrem de importante și de complexe în societatea noastră actuală, așa încât, cu scopul de a încuraja și susține inițiativa lăudabilă a Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, personalități ale mediului academic și universitar, din domeniul medicinii, cercetării și al îngrijirii vârstnicilor, al Autorităților Locale și Centrale și ai Societății Civile, specialiști și personalități marcante bisericești au fost prezente de-atunci, alături de sute de participanți, la evenimentele organizate în orașe din 9 județe ale României.
Cu toții sunt oameni de o imensă valoare morală, profesională și spirituală, națională și internațională, cu o activitate în remarcabilă domeniul medicinei – cardiologie, neurologie, psihiatrie și neurofiziologie, cu contribuții valoroase prin expertiză și implicarea în promovarea sănătății, mai ales pentru vârsta a treia. Aceștia s-au reunit în jurul unui obiectiv esențial: să devenim cu toții mai bine informați, mai atenți la prevenție și mai implicați în protejarea și păstrarea propriei sănătate.
Într-un context în care prevenția și depistarea timpurie pot face diferența, astfel de întâlniri au contribuit la consolidarea responsabilității față de propria sănătate și la încurajarea dialogului dintre comunitate și societatea civilă, medici, specialiști și instituțiile Statului.
Mesajul a fost, este și va rămâne însă unul singur:
Sănătatea nu are vârstă, dar grija pentru sănătate și prevenția sunt importante indiferent de vârstă.
Prevenția nu trebuie să înceapă atunci când apar problemele de sănătate, ci cu mult înainte. Informarea corectă și controalele medicale efectuate la timp pot contribui la identificarea din vreme a unor factori de risc și la menținerea unei stări de sănătate cât mai bune.
Accesul la informație medicală corectă poate reprezenta un prim pas către o viață mai activă și mai sănătoasă.
”Am construit împreună acest proiect cu multă implicare și cu convingerea că prevenția și educația pentru sănătate trebuie să ajungă cât mai aproape de oameni, indiferent de vârstă sau de locul în care trăiesc” – a spus Alexandra Dobre, Fondator Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă. ”Cred cu tărie că un sistem de sănătate performant nu este doar cel care tratează boala, ci mai ales cel care reușește să o prevină. Prevenția începe cu informarea corectă, cu accesul la educație pentru sănătate, cu controale medicale regulate și cu înțelegerea faptului că multe dintre afecțiunile care ne afectează calitatea vieții pot fi prevenite sau depistate la timp. Iar într-o Românie care îmbătrânește accelerat, investiția în prevenție nu mai este doar o alegere individuală, ci o responsabilitate colectivă și o necesitate de politici publice. Prioritatea pentru fiecare dintre noi trebuie să fie grija pentru propria sănătate”.
Deloc întâmplător, la Pitești s-au reunit invitați valoroși, de top, iar cuvântul de deschidere a aparținut doamnei Deputat Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și domnului Deputat Dr. Remus Gabriel Mihalcea, Vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie.
Evenimentul organizat de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a marcat finalul încă unui an de întâlniri dedicate sănătății și prevenției, informării, educației medicale și a dialogului cu specialiștii, desfășurate în mai multe orașe din România.
Peste 300 de seniori argeșeni au participat la această conferință dedicată prevenției, îmbătrânirii active și menținerii unei vieți sănătoase la orice vârstă.
Evenimentul a adus în prim-plan importanța accesului la informații medicale corecte și a sprijinului acordat seniorilor, inclusiv celor care se confruntă cu singurătatea, dar și informații despre prevenirea diabetului, recunoașterea semnelor unui infarct miocardic sau atac cerebral și menținerea sănătății mintale.
Moderator a fost, ca de fiecare dată Mihaela Bîrzilă, jurnalist Antena 3 CNN.

”Mă bucur să particip la această întâlnire alături de specialiști și reprezentanți ai instituțiilor care știu că prevenția și informarea corectă pot face o diferență reală în viața oamenilor!” – a menționat Simona Bucura – Oprescu, Deputat PSD de Argeș. ”Avem nevoie de asemenea evenimente în care oamenii să poată discuta direct cu medicii și alți specialiști care pot da răspunsuri clare, pe înțelesul tuturor. Trebuie să ținem cont de faptul că, 3,9 milioane de români au peste 65 de ani, iar la 1 ianuarie 2026 această categorie reprezenta 20,5% din populația țării. În plus, aproximativ 1,35 milioane de seniori locuiesc la ora actuală singuri, în timp ce, în mediul urban, trei din cinci seniori se confruntă cu singurătatea. Astfel de oameni au nevoie și de servicii medicale de calitate, de sprijin, apropiere, înțelegere și respect. Prevenția trebuie să fie accesibilă tuturor, indiferent de vârstă sau de veniturile pe care le au.
Nu este suficient să adăugăm ani vieții. Trebuie să adăugăm viață anilor, să putem rămâne activi, independenți și aproape de cei dragi cât mai mult timp. Bătrânețea poate și trebuie să fie frumoasă pentru fiecare dintre noi, pentru că sănătatea nu are vârstă, iar grija față de oameni nu trebuie să aibă pauză!”.

”Vreau să subliniez faptul că, la Camera Deputaților, în cadrul Comisiei pentru sănătate și familie am găsit de fiecare dată înțelegere și consens pentru zilele libere legale acordate pacienților. Vă vorbesc în calitate de medic – specialitatea mea este ORL, nu de politician și cunosc toate plusurile și minusurile sistemului de sănătate din România: ne aflăm aici pentru a conștientiza ce înseamnă prevenția, de ce este important să mergem la medic la orice semn suspect pentru un diagnostic de bază și ce trebuie să facem pentru a ne păstra sănătatea, indiferent de vârstă pentru că se poate!” – Dr. Remus Gabriel Mihalcea, Deputat

Și la Pitești, organizatorii au susținut acel model de educație pentru sănătate bazat pe dialog direct, acces la informații relevante și implicarea specialiștilor; într-un limbaj accesibil publicului larg, au fost abordate teme de interes pentru sănătatea pe termen lung: prevenția bolilor cardiovasculare și oncologice, importanța screeningului, vaccinarea adulților și seniorilor, dar și alte subiecte legate de menținerea calității vieții și de îmbătrânirea activă.
Participanții au avut ocazia să afle mai multe despre prevenirea unor afecțiuni frecvente, mai ales la vârsta a treia și să primească recomandări utile pentru adoptarea unui stil de viață sănătos și să adreseze întrebări invitaților de prestigiu:
- Dr. Ștefan Costin – Director Medical, Spitalul Județean de Urgență Argeș;
- Dr. Cătălin Mircea Ușurelu – medic primar cardiolog intervenționist;
- Dr. Mihaela Bondoc – medic primar medicină de familie, membru al Colegiului Medicilor Argeș;
- Anca Anne-Marie Stoiculescu – Manager, Spitalul de Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” Ștefănești;
- Dr. Mariana Consuela Ion – medic primar neurologie;
- Dr. Sorina Octavia Honțaru – Director Executiv, Direcția de Sănătate Publică Argeș;
- Aida Ionela Enache – Director Executiv, Casa Județeană de Pensii Argeș;
- Răzvan Gulie, inginer medical – Director de Dezvoltare și specialist în soluții auditive, ”Clarfon”
- Adina Secătureanu – Șef Centrul Multifuncțional Comunitar Pitești
Prof. univ. dr. Ștefan Busnatu – Prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a transmis un mesaj video.
Dr. Ștefan Costin, Medic Primar cu specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice și Director Medical, Spitalul Județean de Urgență Argeș a adus în discuție importanța prevenției, a alimentației echilibrate și a monitorizării afecțiunilor metabolice pentru menținerea sănătății pe termen mediu și lung: ”Numărul pacienților cu diabet zaharat este în continuă creștere, îngrijorător aș spune, pentru că numărul prezentărilor zilnice la medicul specialist este dublu față de normalitatea consulturilor dintr-o zi. La primele semne – senzație de sete, urinatul frecvent, foame excesivă, scăderea ponderală nejsutificată, rănile care se vindecă greu, impun prezentarea la medicul de familie, un set de analize care să reflecte întocmai stadiul bolii dacă aceasta există și apoi tratamentul prescris de medical specialist. Cum prevenim asemenea situații? Prin control medical periodic, dietă, mișcare și regim alimentar!”
Dr. Cătălin Mircea Ușurelu, Medic primar cardiolog intervenționist în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești a vorbit despre importanța sănătății cardiovasculare, a prevenției și a diagnosticării timpurii a afecțiunilor cardiac: ” Sunt cel mai des întrebat care a fost cel mai tânăr pacient cu infract? Doar de două ori am fost intrebat care a fost cel mai vârstinc pacient? Avea 107 ani! Am început această frumoasă meserie în 2007, iar din 2014 fac la Piteși, alături de o echipă de excepție cardiologie interventională. Multe dintre intervențiile chirugicale reușite sunt la persoane vârstnice pe care îi consider adevărati câștigători, nu doar supreviețuitori. Discuția noastră de azi pleacă însă de la prevenție! Să nu uităm că boala cardiovasculară este cel mai mare ucigaș la nivel mondial. Apoi urmează cancerul. Mai ales după vârsta de 50 de ani cu toții suntem predispuși la boli cardiovasculare, de aceea trebuie să respectăm trei reguli foarte importante: renunțați la fumat, faceți mișcare și mâncați sănătos! Aveți grijă la stilul de viață și îngrijiți-vă de calitatea vieții! Este foarte simplu și la îndemâna oricui!”.
Dr. Mihaela Bondoc, Medic Primar în specialitatea medicină de familie și membru al Consiliului Colegiului Medicilor Argeș a atras atenția participanților asupra importanței Medicinii de Familie în prevenirea și depistarea precoce a afecțiunilor, monitorizarea bolilor cronice și menținerea sănătății pe întreg parcursul vieții.
Anca Anne-Marie Stoiculescu, Manager al Spitalului de Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” din Ștefănești a adus în discuție importanța îngrijirii medicale a persoanelor vârstnice și provocările asociate bolilor cronice. Pentru că, îmbătrânirea activă înseamnă nu doar prevenție, ci și acces la servicii medicale adaptate nevoilor fiecărei etape a vieții.
Dr. Mariana Consuela Ion, Medic Primar neurolog la Spitalul de Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” din Ștefănești a adus în prim-plan importanța prevenției, a recunoașterii timpurii a afecțiunilor neurologice și a îngrijirii adecvate pentru menținerea calității vieții la orice vârstă.
Dr. Sorina Octavia Honțaru, Director Executiv al Direcției de Sănătate Publică Argeș a subliniat rolul sănătății publice, al informării corecte și al măsurilor de prevenție în protejarea sănătății comunității.
Aida Ionela Enache, Director Executiv al Casei Județene de Pensii Argeș, a completetat dialogul despre calitatea vieții seniorilor, importanța protecției sociale și rolul instituțiilor în sprijinirea persoanelor vârstnice.
Răzvan Gulie, inginer medical, Director de Dezvoltare ”Clarfon”: ”Sănătatea nu are vârstă și nici grija pentru auz! Verificarea periodică a auzului și identificarea timpurie a pierderii auditive sunt extreme de importante! Ne bucurăm să fim de fiecare dată parte din întâlniri și conversații care aduc sănătatea auzului mai aproape de oameni și le reamintesc că fiecare sunet contează! Vom aduce mereu în centrul atenției importanța evaluării periodice a auzului, a identificării timpurii a deficiențelor auditive și a soluțiilor care pot contribui la o viață activă și independentă”.
”Educația în domeniul sănătății este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face astăzi pentru viitorul nostru”
”Îmbătrânirea populaţiei reprezintă un fenomen demografic global ce generează provocări semnificative în domeniul sănătăţii publice. România se confruntă cu o rată ridicată a mortalităţii cauzate de cancer, multe cazuri fiind descoperite în stadii avansate, fapt care reduce șansele de supravieţuire.
Studiile indică faptul că diagnosticarea timpurie a cancerului poate îmbunătăţi semnificativ ratele de supravieţuire, însă, din păcate, mulţi dintre pacienţi sunt diagnosticaţi în stadii avansate, din lipsa unui program național de screening” – spunea Alexandra Dobre, Fondator Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă. ”În acest context, proiectul «Sănătatea nu are vârstă» vine ca o iniţiativă necesară și binevenită, având scopul de a umple golul existent în materie de prevenţie și diagnostic. Printr-o abordare integrată care combină educaţia medicală, prevenţia activă și accesul facil la servicii de diagnostic și tratament, proiectul își propune să ofere seniorilor cunoștinţele și resursele necesare pentru a-și monitoriza starea de sănătate și a lua măsuri proactive în privinţa prevenţiei cancerului. Cred că sunt cel puțin trei dimensiuni de care trebuie să ținem cont atunci când vine vorba despre seniori: cea biologică, cea sociologică și cea economică. Atunci când vine vorba despre dimensiunea biologică, rolul Ministerul Sănătății, al furnizorilor de servicii, medici și asistenți medicali este să ofere persoanelor în vârstă acces la servicii medicale de calitate. Trebuie să încurajăm și un comportament preventiv, pentru că altfel nu putem vorbi despre «îmbătrânire activă». Legat de al doilea aspect, cel sociologic, consider că respectul – și nu acceptarea în societate, în ceea ce privește persoanele vârstnice este foarte important. Trebuie să vedem cum abordăm problemele persoanelor singure, lipsite de susținere și fără acces rapid la servicii de sănătate. Iar al treilea aspect, cel economic este la fel de important! Și, în mod evident, activitatea zilnică pe care o desfășoară un vârstnic poate fi o resursă extraordinară pentru economia românească!”.
”Apreciez în mod deosebit disponibilitatea de a sprijini proiecte care aduc în atenția publică sănătatea, prevenția și nevoile persoanelor vârstnice. Colaborarea dintre societatea civilă, autorități și comunitatea medicală este esențială pentru a transforma inițiativele în rezultate concrete pentru oameni. La finalul acestui parcurs național anual, rămâne recunoștința pentru fiecare specialist care ni s-a alăturat și ne-a susținut campania, pentru fiecare partener care a crezut în proiect și, mai ales, pentru fiecare participant care a ales să investească timp în propria sănătate. Educația în domeniul sănătății este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face astăzi pentru viitorul nostru” – a adăugat Alexandra Dobre.
Mulțumiri doamnei deputat Simona Bucura-Oprescu pentru susținerea Campaniei Naționale ”Sănătatea nu are vârstă” și pentru deschiderea față de inițiativele dedicate sănătății, prevenției și îmbătrânirii active!
Mulțumim sponsorilor pentru sprijinul acordat campaniei: Sanofi, Terapia și Clarfon, precum și partenerilor susținători Ana Aslan International Foundation, TOP Line, Secretul Bunicii, Pharm I.MAR și Riamor.
Mulțumim tuturor speakerilor, partenerilor, autorităților locale și participanților care ne-au fost alături pe parcursul celor 9 etape ale campaniei!
Mulțumim pentru atenția acordată tuturor acestor evenimente care vor continua și în 2027, atât în București, cât și în toate marile orașe din țară.
9 județe. O campanie națională. Mii de motive să punem prevenția pe primul loc!
Campania din 2026 se încheie, dar misiunea noastră continuă.
Vom continua să susținem educația pentru sănătate, accesul la informații medicale corecte și dezvoltarea unei culturi a prevenției în România.
Pentru că sănătatea nu începe în cabinetul medicului atunci când apare boala. Ea începe mult mai devreme, prin alegerile pe care le facem, prin informare și prin grija față de noi și de cei din jur.
Sănătatea nu are vârstă, iar prevenția are nevoie de noi toți!



























