
Un conflict intrafamilial a avut loc luni dimineață, în municipiul Curtea de Argeș, în urma căruia o femeie în vârstă de 36 de ani a ajuns la spital, după ce ar fi fost rănită de socrul său.
Conflictul ar fi izbucnit într-o locuință din Curtea de Argeș
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați în jurul orei 08:00 cu privire la faptul că o femeie ar fi suferit o leziune provocată de socrul acesteia, în timp ce se aflau în locuința comună.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul, în vârstă de 69 de ani, ar fi provocat o leziune prin înțepare/înjunghiere nurorii sale, în vârstă de 36 de ani.
Femeia a ajuns la spital
Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit între bărbat și soția acestuia. În timpul incidentului, aceasta ar fi fost rănită.
La fața locului au intervenit polițiștii, care l-au depistat pe bărbat, precum și un echipaj medical. Femeia era conștientă și a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările
Bărbatul de 69 de ani a fost condus la sediul poliției pentru cercetări.
Verificările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul. La finalul cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.




























