
În ziua în care este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, locuitorii din comuna Bradu au primit un nou izvor de apă. Acesta este cel de-al cincilea izvor amenajat pe raza localității și a fost sfințit în zona lacului, la intersecția străzilor Ene Vochin și Lăcrămioarelor.
La eveniment au participat primarul comunei Bradu, Dănuț Stroe, locuitori din zonă, dar și reprezentanți ai administrației județene. Printre aceștia s-au aflat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, și administratorul public al județului, Cristian Puiu.
„Mai mult decât o investiție”
Adrian Dumitru Bughiu a vorbit despre importanța noii investiții, în contextul în care apa reprezintă o resursă tot mai importantă.
„Acest izvor este mai mult decât o investiție. Este o sursă de apă într-o perioadă în care această resursă vitală devine tot mai prețioasă. Dezvoltarea comunei Bradu este meritul unei comunități unite, al oamenilor care sunt alături de administrația locală și contribuie la transformarea localității”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

Investițiile continuă pe strada Ene Vochin
Primarul Dănuț Stroe a anunțat că lucrările de dezvoltare vor continua în această zonă. Printre proiectele pregătite se află și modernizarea străzii Ene Vochin.
Edilul a mulțumit Consiliului Județean Argeș și președintelui Ion Mînzînă pentru sprijinul acordat administrației locale și pentru investițiile realizate în infrastructura rutieră.
Un proiect important menționat de primarul comunei este modernizarea drumului județean care face legătura între Târgul Săptămânal și Ștefan cel Mare, investiție care contribuie la îmbunătățirea infrastructurii rutiere din zonă.

























