
Peste 400 de polițiști, jandarmi și pompieri, mobilizați în prima zi de școală
La data de 7 septembrie 2026, ziua deschiderii noului an școlar 2026 – 2027, peste 400 de polițiști, împreună cu aproximativ 50 de jandarmi și pompieri din Argeș, vor fi prezenți la datorie, angrenați în activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice, în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Argeș au luat măsurile necesare pentru ca debutul anului școlar 2026 – 2027 să se desfășoare în condiții de siguranță pentru elevi, cadre didactice, părinți și ceilalți participanți la procesul educațional.
Verificări în școli și în zona unităților de învățământ
În perioada premergătoare începerii cursurilor, polițiștii, împreună cu jandarmii și pompierii din Argeș, au desfășurat activități de pregătire și verificare în zona unităților de învățământ, urmărind atât prevenirea faptelor antisociale, cât și reducerea riscului producerii unor evenimente care ar putea afecta siguranța elevilor.
Astfel, polițiștii au desfășurat activități specifice pentru verificarea și adaptarea măsurilor de siguranță în zona unităților de învățământ, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a evenimentelor rutiere în care pot fi implicați elevii.
Aceste demersuri au vizat atât verificarea condițiilor de siguranță ale unităților de învățământ și a mijloacelor de transport școlar, cât și pregătirea dispozitivelor de ordine publică și rutieră pentru prima zi de școală.
Sute de verificări în domeniul rutier
În domeniul rutier, au fost desfășurate 342 de activități, dintre care 152 pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare rutieră aflate în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, 169 de verificări ale mijloacelor de transport școlar, iar 21 în alte situații.
De asemenea, în domeniul sistemelor de securitate private în unitățile de învățământ, au fost efectuate 465 de controale, ca urmare a deficiențelor sesizate, fiind aplicate 13 sancțiuni contravenționale.
Totodată, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale și asigurării unui climat de siguranță pentru elevi și cadrele didactice, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Argeș au desfășurat peste 70 de activități în zona unităților de învățământ.
Jandarmii vor fi prezenți în 14 unități de învățământ
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș vor asigura, pe parcursul anului școlar 2026-2027, măsuri de ordine și siguranță publică la 14 unități de învățământ, respectiv 11 licee și 3 școli gimnaziale, situate în Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Costești și Topoloveni.
Prezența jandarmilor va viza atât zona imediat adiacentă unităților de învățământ, cât și traseele de deplasare ale elevilor, în scopul prevenirii faptelor antisociale și al descurajării încălcării normelor de conviețuire socială și a celorlalte norme legale.
Acțiuni comune de prevenire pe tot parcursul anului școlar
Pe parcursul întregului an școlar, jandarmii vor continua acțiunile de informare și prevenire, atât independent, cât și în sistem integrat, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Asistență Socială Argeș și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Argeș.
Pompierii verifică măsurile de prevenire a incendiilor
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș acordă o atenție deosebită siguranței copiilor și a întregii comunități școlare. Pentru un început de an școlar în siguranță, au fost dispuse măsuri specifice de prevenire și intervenție, astfel încât elevii, cadrele didactice și personalul unităților de învățământ să își poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții.
În perioada premergătoare începerii cursurilor, personalul specializat al Inspectoratului a desfășurat activități de verificare și control la unități de învățământ, cu accent pe respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, menținerea căilor de acces și evacuare în condiții corespunzătoare, funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor și asigurarea condițiilor necesare evacuării în siguranță a ocupanților.
Elevii și profesorii, instruiți pentru situații de urgență
Totodată, s-au desfășurat și se vor organiza în continuare activități de informare și instruire preventivă adresate elevilor, cadrelor didactice și personalului unităților de învățământ, având ca obiectiv formarea unui comportament preventiv și familiarizarea acestora cu regulile de siguranță și modul de comportare în cazul producerii unei situații de urgență. Astfel de materiale informative pot fi consultate și pe platforma națională Fiipregătit.ro
Structurile operative ale I.S.U. Argeș sunt pregătite să intervină în cel mai scurt timp pentru gestionarea eventualelor situații de urgență, prin mobilizarea resurselor și forțelor disponibile, în funcție de natura și amploarea evenimentelor.
Măsurile de siguranță vor continua pe tot parcursul anului școlar
Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii, împreună cu jandarmii și pompierii din Argeș, vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2026 – 2027.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Argeș vă urează succes în noul an școlar… și nu uitați: siguranța începe cu fiecare dintre noi!





















