
La data de 28 august 2026, Poliția Municipiului Curtea de Argeș a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în barajul aferent canalului de aducțiune din zona Zigoneni, o persoană plutește pe apă.
Cadavrul, scos la mal de pompieri
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care a identificat plutind pe suprafața apei cadavrul unui bărbat. Acesta a fost scos la mal de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.
Mașină găsită în amonte
În amontele canalului de aducțiune a fost identificat și extras și un autoturism. Din verificările preliminare efectuate de polițiști a rezultat că ar exista o legătură de cauzalitate între cele două evenimente.
Victima avea 58 de ani
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Curtea de Argeș.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.



























