
Un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului, pe strada Narciselor. La fața locului au intervenit pompierii pentru limitarea și stingerea flăcărilor.
Acoperișul casei și două anexe, cuprinse de flăcări
Pentru gestionarea situației, pompierii au mobilizat trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Flăcările au cuprins acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, precum și două anexe gospodărești, cu o suprafață totală de aproximativ 80 de metri pătrați.
O persoană, asistată de echipajul medical
În timpul intervenției, echipajul medical a acordat asistență unei persoane aflate la locul evenimentului.
Totodată, pentru prevenirea unui posibil pericol, pompierii au evacuat din interiorul construcțiilor două butelii. Intervenția a continuat pentru lichidarea incendiului și înlăturarea tuturor focarelor.






























