
Victoria-Maria Ionescu, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, a murit la doar 22 de ani. Tânăra a fost găsită decedată în dimineața zilei de 26 august, într-o locuință din satul Vâlsănești, comuna Mușătești, județul Argeș.
Poliția Municipiului Curtea de Argeș a fost sesizată prin 112, la ora 10:39, după ce Victoria a fost găsită de femeia în locuința căreia era găzduită.
Potrivit informațiilor din anchetă, tânăra se afla în imobil din data de 21 august și fusese văzută ultima dată în seara zilei de 25 august, în jurul orei 21:00.
Tânăra a lăsat un bilet de adio
Polițiștii care au ajuns la fața locului au efectuat cercetări împreună cu un tehnician criminalist. Din primele verificări nu au fost identificate urme de violență care să indice implicarea unei alte persoane.
Anchetatorii au stabilit că Victoria a lăsat un bilet de adio în care își cerea iertare familiei pentru gestul său. Potrivit informațiilor din cercetări, tânăra era depresivă.
În acest moment, nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului. Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Prosectura S.J.U. Argeș, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor exacte ale decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Posibile probleme în plan sentimental
În mediul apropiat tinerei au apărut informații potrivit cărora aceasta ar fi trecut printr-o perioadă dificilă și ar fi avut probleme în plan sentimental. Aceste informații nu au fost însă confirmate oficial de polițiști și nu pot fi prezentate drept motiv cert al gestului.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la tragedie.
Victoria visa să devină actriță
Mama tinerei, Mihaela Ionescu, a transmis un mesaj sfâșietor după moartea fiicei sale și a vorbit despre pasiunea acesteia pentru actorie.
„Cu o durere pe care cuvintele nu o pot descrie, ne luăm rămas-bun de la iubita noastră Victoria Ionescu, la doar 22 de ani”, a transmis mama.
Victoria visa să dea viață unor personaje și se pregătea să o interpreteze pe Natașa Rostova din „Război și pace”.
„Viața a ales însă pentru ea un alt rol, într-o Lume pe care noi nu o putem vedea încă. Ne place să credem că a plecat să joace mai departe, undeva în Ceruri, acolo unde lumina nu se stinge niciodată”, a mai scris Mihaela Ionescu.
„Victoria va rămâne mereu lumina sufletelor noastre”
Familia este profund îndurerată de pierderea tinerei.
„A lăsat în urmă o iubire nemărginită, amintiri de neprețuit și un gol pe care nimic nu îl va putea umple vreodată. Pentru noi, Victoria va rămâne mereu lumina sufletelor noastre… și copilul la care visează și și-l dorește orice părinte”, a transmis mama.
Ultimul omagiu, la Cimitirul Bellu
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu Victoriei sunt așteptați joi, 27 august, începând cu ora 14:00, la Capela Cimitirului Bellu.
„Vă mulțumim că ne sunteți alături prin rugăciune și prin prezența voastră. Drum lin către lumină, iubita noastră Victoria”, este mesajul transmis de Mihaela Ionescu.
Cazimir Ionescu, tatăl Victoriei, a fost alături de Ion Iliescu în timpul Revoluției din 1989 și a avut ulterior o îndelungată carieră politică, fiind fost deputat PSD.



























