
Municipiul Pitești a recepționat, astăzi, 25 august 2026, lucrările aferente proiectului „Refacere împrejmuire către str. Calea Drăgășani și str. Tudor Arghezi”, investiție menită să contribuie la creșterea siguranței pietonilor și a celorlalți cetățeni care circulă în această zonă.
Investiție de aproape 1,4 milioane de lei
Valoarea contractului este de 1.168.200 de lei fără TVA, respectiv 1.390.158 de lei cu TVA. Lucrările sunt executate de SC Hidro Gaz Pipe SRL, cu SC Silvora Tera SRL în calitate de subcontractant.
Intervenția vizează refacerea împrejmuirii existente pe o lungime totală de aproximativ 1.790 de metri, prin utilizarea unor soluții tehnice adaptate diferitelor tronsoane.
Două tipuri de împrejmuire
Lucrările includ două soluții principale de împrejmuire: panouri prefabricate din beton armat, respectiv panouri din plasă bordurată din sârmă zincată și plastificată, cu înălțimea de 2,50 metri. Acestea sunt susținute de stâlpi prefabricați din beton sau profile metalice, în funcție de tipul de împrejmuire.
Măsuri suplimentare pentru securitate
Pentru sporirea nivelului de securitate, împrejmuirile sunt prevăzute cu concertină tip NATO din oțel zincat, iar sistemele de fundare sunt realizate din beton, cu fundații și, după caz, soclu-grindă din beton armat.
Siguranță sporită pentru cei care circulă în zonă
Prin realizarea investiției se urmărește refacerea și consolidarea împrejmuirii existente, precum și îmbunătățirea condițiilor de siguranță pentru pietoni și pentru ceilalți participanți la circulația din zona străzilor Calea Drăgășani și Tudor Arghezi.
Municipiul Pitești continuă, astfel, intervențiile pentru îmbunătățirea infrastructurii urbane și creșterea siguranței în zonele utilizate zilnic de cetățeni.
































