
Ținând cont de modificările calității apei brute destinate potabilizării din acumularea Budeasa, prin creșterea conținutului de mangan peste limitele admise și scăderea concentrației oxigenului liber dizolvat, ședința din data de 12.08.2026 desfășurată în cadrul Prefecturii Argeș cu participarea reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea, înregistrările tehnice efectuate în Laboratorul Uzina de Apă al Societății Apă Canal 2000 SA Pitești de la schimbarea caracteristicilor chimice ale apei brute, precum și inspectia sanitară a DSP Argeș la societatea noastră din 13.08.2026, aducem la cunostința consumatorilor următoarele:
1. Calitatea apei brute este monitorizată în cadrul laboratoarelor noastre prin prelevarea și analiza de probe de apă brută, tratată și potabilă la un interval de 3 ore, 24 ore din 24.
2. Începând din data de 15.08.2026 toate probele de apă potabilă au înregistrat valori ale parametrului Mangan în limitele admise.
3. Apa potabilă distribuită în rețeaua de distribuție în toate zonele în municipiul Pitești și localitățile limitofe alimentate din rețeaua orașului îndeplinește condițiile de potabilitate conform legislației în vigoare pentru apa destinată consumului uman, pentru toți indicatorii monitorizați.


































