
În urma mai multor sesizări primite din zona străzii Pătrașcu Vodă, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control / Disciplină în Construcții s-au deplasat, astăzi, 11 august, la fața locului pentru verificări.
Ziduri desființate fără autorizație, într-un apartament
În urma controlului, s-a constatat că în interiorul unui apartament se executau lucrări de desființare a zidurilor de compartimentare, fără a deține autorizație de construire, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Pentru fapta constatată, a fost aplicată sancțiunea contravențională prevăzută de lege, cu amendă cuprinsă între 1.000 și 100.000 de lei. Totodată, a fost dispusă oprirea lucrărilor până la intrarea în legalitate.
Lucrări de sistematizare, fără autorizație
Tot în cursul zilei de astăzi, polițiștii locali din cadrul aceluiași serviciu au efectuat un control pe Aleea Mărului, din zona de nord a municipiului. Aici au fost depistate lucrări de sistematizare a terenului executate fără autorizație, de asemenea în contradicție cu prevederile Legii nr. 50/1991.
În acest caz a fost aplicată sancțiune contravențională, amenda fiind cuprinsă între 1.000 și 10.000 de lei, conform legii.
Poliția Locală: lucrările trebuie autorizate
Poliția Locală Pitești reamintește cetățenilor și operatorilor economici obligația de a deține toate avizele și autorizațiile necesare înainte de începerea oricăror lucrări de construcții sau amenajări. Nerespectarea prevederilor legale atrage sancționarea contravențională.
Pentru sesizări privind disciplina în construcții, cetățenii pot apela Dispeceratul Poliției Locale Pitești.
































