
Tragedie în comuna Arefu, unde un bărbat în vârstă de 41 de ani, dat dispărut după ce a plecat voluntar de la o stână unde lucra ca cioban, a fost găsit decedat într-o microhidrocentrală din localitate.
Nicolae Drăgoi plecase de la stâna de animale în cursul zilei de 10 august, iar dispariția sa a fost sesizată polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș.
Căutări ample în zona Arefu
După primirea sesizării, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș și ai Poliției Municipiului Curtea de Argeș, alături de jandarmi și reprezentanți ai Salvamont Argeș, au desfășurat activități pentru localizarea bărbatului.
Acesta avea aproximativ 1,60 metri înălțime, 70 de kilograme, ochii căprui și era chel. La momentul plecării, nu purta încălțăminte, iar alte informații privind vestimentația nu erau disponibile.
A fost găsit decedat într-o microhidrocentrală
Ulterior mediatizării cazului, bărbatul a fost găsit decedat într-o microhidrocentrală din comuna Arefu.
Polițiștii au demarat cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Ancheta continuă
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
De asemenea, pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care bărbatul și-a pierdut viața.
































