
Întrucât în mediul online s-au răspândit diverse speculații cu privire la calitatea apei furnizate, societatea Apă Canal 2000 dorește să aducă câteva clarificări în legătură cu acest subiect.
Cerințele privind calitatea apei potabile sunt stabilite de Ordonanță nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, aprobată prin Legea nr. 96/2024.
249 de probe analizate în 2026
În decursul anului 2026, laboratorul din cadrul societății a efectuat pentru sistemul Pitești, municipiu și localitățile limitrofe aferente (Ștefănești, Albota, Bascov, Bradu, Mărăcineni), un număr de 249 probe, toate fiind corespunzătoare.
Dorim să informăm consumatorii că, deși turbiditatea apei este uneori mai ridicată, aceasta rămâne potabilă, fiind supusă permanent proceselor de tratare și monitorizare conform standardelor în vigoare.
Calitatea apei distribuite este verificată riguros, iar parametrii esențiali sunt menținuți în limitele legale. De asemenea, în cadrul programului de întreținere și reparații se realizează spălarea și dezinfecția conductelor de distribuție apă potabilă.
Ordonanța nr. 7/2023, art.4, alin. 1, prevede: „Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată şi să îndeplinească următoarele condiţii: să nu conţină microorganisme, paraziţi şi orice alte substanţe care, prin numărul sau concentraţia lor, constituie un pericol potenţial pentru sănătatea umană“.
Analize efectuate în laboratoare acreditate RENAR
Amintim consumatorilor că laboratoarele Apă Canal 2000 sunt acreditate RENAR, astfel că acestea dispun de toate resursele necesare realizării analizelor în cele mai optime condiții pentru asigurarea acurateții rezultatelor.
De asemenea, calitatea apei pe parcursul tuturor etapelor procesului de tratare este atent monitorizată 24 din 24 ore, în laboratoarele de determinări fizico-chimice activitatea desfășurându-se continuu.
Apă Canal 2000: apa furnizată este potabilă
Având în vedere aspectele precizate, societatea Apă Canal 2000 îi asigură pe consumatori că apa furnizată la nivelul întregii arii de operare este potabilă, toți parametrii de calitate încadrându-se în intervalele de referință impuse de normativele în vigoare.


































