
Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost rănit, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe DN 73, în orașul Mioveni, județul Argeș. În eveniment au fost implicate o trotinetă electrică și un autoturism, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cum s-a produs accidentul
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, din primele cercetări a reieșit că adolescentul, din Mioveni, conducea o trotinetă electrică și se deplasa dinspre DN 73 către intersecția cu strada Uzinei, pe un tronson de drum unde circulația trotinetelor electrice nu este permisă.
În împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, posibil pe fondul neacordării de prioritate, acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 33 de ani, din Pitești, care circula pe strada Uzinei către DN 73.
Adolescentul a fost transportat la spital
În urma impactului, tânărul de 15 ani a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Atât conducătoarea autoturismului, cât și adolescentul care conducea trotineta electrică au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliția a deschis un dosar penal
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Anchetatorii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul și să dispună măsurile legale care se impun.




























