
Deputatul PSD de Argeș și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu, critică măsurile de austeritate adoptate de Guvern, susținând că educația este unul dintre domeniile cele mai afectate de noile decizii.
Aceasta afirmă că reducerile care vizează sistemul de învățământ riscă să accentueze inegalitățile și să contribuie la creșterea abandonului școlar.
“Salariile profesorilor au înregistrat cea mai mare scădere”
Potrivit deputatului PSD de Argeș, datele publicate de Comisia Europeană, prin rețeaua Eurydice, arată că salariile profesorilor din România, ajustate la inflație și la costul vieții, au înregistrat cea mai mare scădere dintre statele analizate.
În același timp, Simona Bucura-Oprescu susține că măsurile adoptate au dus la diminuarea veniturilor cadrelor didactice, la reducerea burselor elevilor și la limitarea sprijinului acordat pentru transportul școlar.
Copiii din mediul rural, printre cei mai afectați
Parlamentarul consideră că efectele acestor măsuri sunt resimțite în special de elevii din mediul rural și de familiile cu venituri reduse.
„Pentru multe familii, bursa școlară însemna bani pentru rechizite, haine, transport sau chiar o masă în plus. Pentru mulți elevi, transportul gratuit face diferența dintre a merge la școală și a renunța la cursuri”, transmite Simona Bucura-Oprescu.
„România nu poate fi construită prin economii făcute pe seama copiilor”
Deputatul PSD avertizează că abandonul școlar este în creștere și susține că reducerea investițiilor în educație va avea efecte pe termen lung asupra societății.
„România nu poate fi construită prin economii făcute pe seama copiilor și a profesorilor. Putem echilibra bugetul fără să sacrificăm educația, pentru că o țară care își slăbește școala își slăbește propriul viitor”, afirmă Simona Bucura-Oprescu.
În final, aceasta transmite că profesorii merită salarii care să reflecte munca depusă, elevii trebuie să beneficieze de șanse egale, indiferent de mediul din care provin, iar părinții au nevoie de garanția că statul sprijină educația, nu creează noi obstacole în calea accesului copiilor la școală.






























