
Primăria Municipiului Pitești informează că în noaptea de joi, 9 iulie, spre vineri, 10 iulie, în intervalul orar 22:00 – 06:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște, purici etc.).
Vor fi acoperite toate zonele orașului
Se vor utiliza tunuri de pulverizare a vaporilor de substanță pentru dezinsecție, cu o rază de acțiune de până la 50 de metri, destinate acoperirii zonelor cu arbori și spații verzi, precum parcurile, străzile și aleile din jurul clădirilor.
Echipele vor asigura trecerea prin toate zonele orașului, inclusiv pe străduțele adiacente, în parcări, parcuri și în cimitirul „Sfântul Gheorghe”, astfel încât să fie acoperită o arie cât mai largă pentru creșterea eficienței acțiunii.
Stropirile vor fi efectuate de către echipele Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești.
Ce substanță va fi utilizată
Substanța utilizată este CYPERTOX FORTE. Produsul este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, face parte din grupa 3, tip 18 și este inclus în Registrul național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitară umană.
Posesorii de familii de albine și proprietarii de animale sensibile sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident pe durata desfășurării acțiunii.
Măsuri de prim ajutor în caz de expunere
Produsul este nociv în caz de inhalare și înghițire și poate provoca o reacție alergică a pielii în caz de expunere.
În cazul contactului cu produsul, se recomandă spălarea imediată cu multă apă și săpun a mâinilor și a zonelor expuse ale corpului.
În caz de inhalare, persoanei afectate nu trebuie să i se administreze alimente sau lichide. Aceasta trebuie așezată într-o poziție confortabilă, cu căile respiratorii funcționale.
Dacă produsul ajunge în ochi, aceștia trebuie spălați din abundență cu apă, iar ulterior trebuie solicitat ajutor medical.
În caz de ingestie, gura trebuie clătită cu apă, fără provocarea vărsăturilor.



























