
Primăria Municipiului Pitești a semnat astăzi, 2 iulie 2026, contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”, proiect finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Valoarea contractului de finanțare este de 29.817.511,44 de lei (cu TVA), din care contribuția finanțată de la bugetul local al municipiului Pitești este de 2.568.021,33 de lei (cu TVA).
Cine va executa lucrările și durata proiectului
Contractul de execuție a fost atribuit asocierii formate din HIDRO GAZ PIPE S.R.L., împreună cu subcontractanții SILVORA TERA S.R.L., ELECTRIK BUILDING GAM S.R.L. și METROPOLITAN SERVICES S.R.L.. Valoarea contractului de execuție este de 18.288.808,00 lei fără TVA, respectiv 22.129.457,68 de lei cu TVA, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
Cum va arăta Sala Sporturilor după modernizare
Proiectul presupune consolidarea și reabilitarea completă a clădirii, modernizarea instalațiilor, implementarea unor soluții de eficiență energetică și dotarea cu echipamente sportive moderne.
La finalul lucrărilor, Sala Sporturilor Trivale va avea aproximativ 1.000 de locuri, o suprafață de 4.787 mp și un teren omologat pentru baschet, volei și tenis, astfel încât să poată găzdui competiții sportive naționale și internaționale.
Principalele obiective ale investiției
Prin implementarea acestui proiect se urmăresc:
- crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea activităților sportive la nivel local și regional;
- reabilitarea și modernizarea clădirii conform celor mai înalte standarde actuale;
- dotarea cu echipamente sportive moderne;
- amenajarea sălii și a spațiilor adiacente conform normelor europene;
- modernizarea căilor de acces și a instalațiilor;
- implementarea unor sisteme tehnologice moderne;
- creșterea vizibilității proiectului;
- atragerea unui număr mai mare de tineri către sport;
- generarea de venituri suplimentare pentru bugetul local.
Prin această investiție, administrația locală continuă procesul de modernizare a infrastructurii sportive din Pitești, contribuind la creșterea siguranței, calității și funcționalității unei baze sportive de referință pentru comunitate și pentru competițiile organizate la nivel local, regional și național.






























