Câteva concluzii ale dezbaterii-eveniment „Încotro cultura argeşeană?” – proiect al ziarului „Argeşul„ – au fost trase, ieri, la emisiunea „Subiect de presă„ de la Antena 1 Piteşti. Directorul nostru, Mihai Golescu, şi coechipiera sa, Cristina Munteanu, directoarea postului de televiziune locală, au continuat dezbaterea în platou, avându-l alături pe sociologul Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene.
O criză a forţei de muncă în cultură
Vă reamintim că dezbaterea iniţiată de ziarul nostru a avut loc la începutul acestei săptămâni. Printre cei prezenţi – au fost peste 20 de oameni interesaţi de soarta culturii argeşene – s-au numărat atât doamna Munteanu, cât şi domnul Sachelarie, aşa că dialogul din platoul de televiziune s-a purtat în cunoştinţă de cauză.
Iată ideile principale formulate pe micul ecran. În Argeş nu există o gândire strategică, un master plan, pentru ceea ce înseamnă fenomenul cultural care să conteze în circuitul cultural naţional şi european. Argeşului îi lipseşte un eveniment cultural de anvergură care să-i aducă judeţului un plus de valoare. Avem o criză a forţei de muncă în cultură. Nu se face distincţie între cultura de elită şi cultura de masă. Cultura populară riscă să devină un kitschi. Provincialismul devine din ce în ce mai prăfuit.
„Dincolo de obiectivele foarte clare, un eveniment cultural de grandoare înseamnă o chestiune de solidaritate culturală. Iar aici suferim foarte mult. Un proiect cultural, o strategie, trebuie să aibă o continuitate în timp. Nu poţi aduce cultură de calitate fără să investeşti, nu poţi să ai grandoare fără să aduci personalităţi, ca să proiectezi nişte modele culturale. Iar chestiunea de competenţă în cultură este reală. Eu aş merge pe reorganizarea instituţiilor de profil, dar trebuie făcută în baza unor criterii foarte clare de evaluare şi în funcţie de meritocraţie”, a fost de părere directorul Bibliotecii Judeţene.
Octavian Sachelarie, primul înscris
Concluzia este că, lăsând la o parte orgoliile, în judeţul nostru există iubitori de cultură care au capacitatea intelectuală de a lucra în echipă, pentru a contura împreună strategia culturală care-i lipseşte judeţului. Această nevoie a fost identificată la dezbaterea-eveniment a ziarului nostru.
Cineva trebuie să coaguleze ideile bune. Să ne lămurim ce vrem să facem şi cine suntem, să aflăm cine e consumatorul de cultură, să facem inventarul, să stabilim o misiune şi să o urmărim până la produsul finit. Un prim pas în această direcţie este constituirea unui comitet de elaborare a strategiei de dezvoltare a culturii, iar domnul Sachelarie a promis public că acceptă provocarea de a face parte din acest nucleu. „Piteştiul şi Argeşul au nevoie de o strategie de dezvoltare a culturii pe termen lung. Aşa vom putea şti ce dorim să facem până la urmă, încotro ne îndreptăm. La fel, este necesară o diagnoză a publicului consumator de cultură, pentru a şti ce anume doreşte să i se ofere”, a spus Octavian Sachelarie.
Oamenii cu idei sunt invitaţi să vină cu propuneri pentru comitetul de elaborare a strategiei culturale – acesta fiind misiunea de căpătâi a ziarului nostru care a iniţiat dezbaterea „Încotro cultura argeşeană?”.
Mirela NEAGOE