
Momente dramatice au avut loc astăzi în satul Răchitosu, comuna Garoafa, după ce o fetiță în vârstă de 8 ani a căzut într-o cavitate formată în apropierea unei fântâni aflate în curtea locuinței familiei.
Alarma a fost dată printr-un apel la numărul unic de urgență 112, la fața locului fiind mobilizate de urgență echipaje de intervenție pentru salvarea copilului.
Copila, prinsă la aproximativ opt metri adâncime
Misiunea salvatorilor s-a dovedit a fi una extrem de dificilă. Fetița era blocată la o adâncime de aproximativ opt metri, între un mal de pământ și tuburile unei fântâni aflate în construcție.
Condițiile dificile de intervenție și riscul de surpare au făcut ca operațiunea să se desfășoare contracronometru, fiecare minut fiind esențial pentru salvarea copilei.
Mobilizare exemplară a autorităților
La intervenție au participat echipaje ale ISU, Poliției, Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea și SMURD, sprijinite de autoritățile locale.
Datorită coordonării eficiente și mobilizării rapide a tuturor instituțiilor implicate, după aproape două ore de operațiuni dificile, fetița a fost extrasă în viață din cavitatea în care rămăsese blocată.
Transportată la spital în stare de conștiență
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, copila era conștientă în momentul în care a fost scoasă la suprafață.
Aceasta a fost preluată de un echipaj al SAJ Vrancea pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare și transportul la spital.
Sursa: cotidianulhd.ro


























