27 martie 1918: unirea Basarabiei cu România. La 99 de ani de atunci, din păcate, fraţii noştri de peste Prut tot separaţi de noi sunt şi, deşi se mai aud voci care pledează pentru unitate, acest deziderat pare tot mai depărtat în condiţiile în care la Chişinău puterea este filorusă, iar administraţia Putin are tot interesul să ţină Republica Moldova de partea sa. Chiar şi aşa, momentul istoric din 1918 generează multă emoţie. Aşa cum s-a întâmplat şi ieri la Piteşti, oraş în care au fost organizate – de către Asociaţia „Doina şi Ion Aldea Teodorovici” şi Primărie – mai multe manifestări. Începând cu evocarea istorică din
holul mare al Primăriei, acolo unde au vorbit specialişti despre actul de la 1918 care a precedat Marea Unire, continuând cu o paradă a unirii condusă de primarul Cornel Ionică în zona centrală, elevi şi studenţi purtând pe braţe un uriaş drapel tricolor de peste 50 de metri, şi încheind cu depuneri de coroane şi momente artistice la monumentul Doinei şi lui Ion Aldea Teodorovici şi al lui Grigore Vieru din zona Curţii de Conturi. În Piteşti au fost prezenţi şi artişti precum Anastasia Lazariuc şi Veta Biriş, dar şi reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti.
Claudiu DIŢA