
Accident grav în zona unui centru comercial din Pitești
În această după-amiază, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier, în parcarea unui centru comercial, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un indicator rutier și s-a răsturnat, împrejurare în care o persoană ce avea calitatea de pieton a suferit leziuni.
La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Pitești, iar din verificările preliminare a rezultat faptul că un bărbat de 70 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism în parcarea aferentă unui centru comercial, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul altor preocupări
, a intrat în coliziune cu un biliard din beton și cu un indicator rutier, după care s-a răsturnat pe plafon. Totodată, în urma impactului cu cele două elemente de amenajare rutieră, a rezultat rănirea unei femei, de 34 de ani, care se afla în zona unui scuar pentru pietoni de lângă aceste elemente.Femeia de 34 de ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, pentru îngrijiri.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat alcool.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor urmează să fie întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetarea continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.
Știrea inițială
Accident rutier produs în municipiul Pitești, zona Tudor Vladimirescu, unde, un autoturism s-a răsturnat pe plafon.
Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Este vorba despre un autoturism răsturnat pe pavilion. Unul dintre pasagerii vehiculului a primit îngrijiri medicale.
Din câte se pare, autoturismul a lovit un semn de circulație, iar indicatorul a lovit o persoană de sex feminin, care a fost preluată și transportată la spital de echipajul SAJ.
Pompierii asigură măsuri specifice de prevenire a incendiilor.





























