
Intervenție de ultimă oră
În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la faptul că o femeie s-ar fi aruncat de la etaj, în zona unui bloc de locuințe din Pitești, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
În cursul acestei seri, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană vârstnică s-ar fi precipitat de la un etaj superior, în zona unui bloc de locuințe din cartierul piteștean Găvana.
La locul evenimentului au intervenit polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, precum și un echipaj medical.
Starea victimei
Persoana în cauză, o femeie de 79 de ani, a fost preluată de către un echipaj medical. Aceasta era conștientă, însă necooperantă. Din primele verificări, a rezultat că persoana în cauză s-ar fi aruncat de la etajul al treilea al imobilului unde locuiește.
Ancheta continuă
Cercetările continuă pentru clarificarea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea acestuia.





























