
Un nou mecanism legislativ menit să reducă munca la negru și să ofere protecție socială persoanelor care desfășoară activități în gospodării a fost adoptat în această săptămână în Parlament. Potrivit deputatului PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, actul normativ vizează simplificarea procedurilor privind utilizarea tichetelor pentru activități casnice.
Proiectul, inițiat în perioada în care aceasta ocupa funcția de ministru al Muncii, completează cadrul legal deja existent și vine cu măsuri menite să facă sistemul mai accesibil atât pentru prestatori, cât și pentru beneficiari.
Cine poate presta și în ce condiții
Conform noilor prevederi, poate deveni prestator casnic orice persoană care a împlinit 16 ani – de la elevi și studenți, până la șomeri, pensionari sau angajați. Activitatea este una ocazională, limitată la maximum 12 ore pe zi pentru adulți și 6 ore pentru minorii între 16 și 18 ani. Legea interzice însă ca prestatorul să fie membru al familiei beneficiarului.
Sistemul introduce o formă simplificată de remunerare prin tichete, fiecare având valoarea de 15 lei. Din această sumă, 3 lei reprezintă contribuții sociale. Pentru a beneficia de asigurare de sănătate și pensie, un prestator trebuie să preschimbe cel puțin 85 de tichete pe lună, echivalentul a 1.275 de lei.
Printre avantajele principale se numără:
- acces la asigurare medicală și sistemul public de pensii;
- venituri obținute legal, fără necesitatea înființării unui PFA sau a unei firme;
- fiscalitate redusă, contribuțiile fiind aplicate doar la jumătate din valoarea tichetului;
- eliminarea birocrației și recunoașterea muncii prestate.
Avantaje pentru beneficiari și angajatori
Persoanele care apelează la astfel de servicii pot plăti legal activități casnice fără a avea obligații de angajator, fără contracte complexe sau taxe suplimentare. Tichetele pot fi utilizate atât în format fizic, cât și electronic.
În același timp, angajatorii pot oferi aceste tichete ca beneficii extrasalariale. Mai mult, pentru fiecare 600 de tichete acordate anual, aceștia primesc un stimulent de 50 de tichete gratuite, cu condiția încheierii unei convenții cu agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă.
Tichetele pot fi utilizate pentru o gamă largă de servicii: curățenie, gătit, călcat, îngrijirea persoanelor vârstnice, grădinărit sau mici reparații. Practic, orice activitate ocazională desfășurată în gospodărie poate fi remunerată prin acest sistem.
Platformă digitală pentru gestionare
Gestionarea tichetelor se face prin intermediul platformei online a agenției pentru ocuparea forței de muncă, care permite achiziția, utilizarea și evidența acestora, dar și conectarea directă între cerere și ofertă printr-o secțiune dedicată de tip marketplace.
Inițiatorii susțin că noul sistem va contribui la creșterea gradului de ocupare, reducerea sărăciei și integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Totodată, acesta ar putea diminua semnificativ fenomenul muncii nedeclarate în sectorul activităților casnice.
Legea stabilește și cadrul fiscal: impozitele și contribuțiile sunt reținute la momentul preschimbării tichetelor în bani, iar plata acestora este realizată de agențiile de ocupare, în numele prestatorilor. Tichetele pot fi transformate în bani în termen de cel mult 12 luni de la primire.




























