
Cercetat pentru omor
Șoferul din Pitești care a ucis un bărbat și a rănit alte trei persoane după ce s-a urcat băut la volan este cercetat pentru omor.
Procurorii au decis astăzi, 25 martie, că faptele sunt atât de grave încât nu pot fi încadrate drept ucidere din culpă.
Victima care și-a pierdut viața este un fost ofițer al Armatei Române, iar în mașină se aflau soția, fiica și nepotul acestuia.
Cum s-a produs nenorocirea
Accidentul a avut loc pe 7 martie. Șoferul, un tânăr de 20 de ani, plecase de la o petrecere și a condus deși avea permisul suspendat și consumase alcool. Polițiștii i-au făcut semn să oprească, dar el a fugit, fiind urmărit pe străzile orașului. Într-un sens giratoriu, a intrat pe contrasens și a lovit frontal o Dacia Sandero care circula regulamentar.
În mașina lovită se aflau patru membri ai aceleași familii. Impactul a fost atât de puternic încât ocupanții locurilor din față au rămas încarcerați și au fost scoși după mai bine de 30 de minute. Bărbatul de 68 de ani a decedat, iar celelalte trei victime, două femei și un copil de șase ani, au fost transportate în stare gravă la spital.
Șoferul a fugit și a refuzat colaborarea
Tânărul a fugit de la locul faptei, fiind prins ulterior de trei polițiști aflați în timpul liber care au oprit să ajute victimele. Testul alcoolscopic a indicat o alcoolemie de 0,91 la mie. Șoferul a refuzat recoltarea probelor biologice și nu a colaborat cu anchetatorii.
Potrivit anchetatorilor, tânărul are un istoric impresionant de încălcări ale regulilor de circulație: sancționat încă din prima zi de permis, trei suspendări ale permisului și prins conducând cu permisul suspendat în octombrie anul trecut. Polițiștii susțin că niciodată nu au văzut un caz cu atât de multe infracțiuni rutiere.




























