
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță progrese importante în modernizarea Pieței Traian, unul dintre proiectele majore de infrastructură urbană aflate în derulare.
„Se lucrează într-un ritm foarte bun la Piața Traian: hala a fost deja ridi cată, iar în perioada următoare urmează compartimentarea, montarea luminatoarelor și a panourilor fotovoltaice, precum și amenajările interioare cu granit și materiale moderne.
La începutul verii, Piteștiul va avea încă o piață funcțională!”, a declarat edilul.
Două clădiri moderne, în locul construcțiilor vechi
Proiectul a presupus desființarea construcțiilor existente și edificarea a două hale comerciale moderne, adaptate cerințelor actuale. Intervenția are ca scop îmbunătățirea infrastructurii și crearea unor spații funcționale, sigure și prietenoase atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători.
Noile construcții vor oferi condiții optime pentru desfășurarea activităților comerciale, în acord cu standardele moderne.
Investiția include realizarea a două clădiri cu regim de înălțime parter:
- Clădirea C1 – hală comercială: suprafață construită de 236,36 mp și suprafață desfășurată de 236,36 mp;
- Clădirea C2 – hală comercială: suprafață construită de 253,51 mp și suprafață desfășurată de 253,51 mp.
Dotări moderne și condiții îmbunătățite
Proiectul prevede o serie de lucrări și dotări menite să asigure confortul și eficiența spațiului comercial:
- pardoseli din granit în zonele comerciale și beton elicopterizat în spațiile tehnice, prevăzute cu sisteme de colectare a apei;
- modernizarea micropieței, inclusiv montarea unui acoperiș opac și a unor laterale retractabile pentru protecție și ventilație;
- sisteme de răcire pentru sezonul cald și încălzire pentru perioada rece;
- mese de comercializare dotate cu spații de depozitare și rafturi tip aprozar;
- alimentare cu apă și chiuvete metalice;
- iluminat LED de înaltă eficiență energetică;
- amenajarea unui spațiu pentru birouri administrative;
- reabilitarea grupurilor sanitare existente;
- spații dedicate colectării selective a deșeurilor.
Piață funcțională până la începutul verii
Autoritățile locale estimează că lucrările vor fi finalizate în timp util, astfel încât, la începutul sezonului estival, Piteștiul să beneficieze de o nouă piață modernă și complet funcțională, adaptată nevoilor actuale ale comunității.


























