
Sesizare la poliție după un conflict în familie
În ziua de 08 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 54 de ani, din Budeasa, i-ar fi agresat fizic și amenințat pe soția și fiul vitreg al acestuia, pe fondul unor discuții contradictorii.
Intervenția polițiștilor
În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că femeia de 38 de ani ar fi fost îmbrâncită și amenințată, iar fiul acesteia, de 20 de ani, ar fi fost atacat cu un cuțit de bucătărie de către același bărbat de 54 de ani, provocându-i leziuni superficiale prin tăiere la nivelul mâinii stângi și al cutiei toracice.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore
În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și pentru luarea măsurilor legale.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
































