
Reprezentanța Registrului Auto Român (RAR) din județul Cluj și-a mutat activitatea într-o clădire nouă, pregătită să ofere servicii eficiente și condiții optime pentru clienți și angajați. Noul sediu va fi funcțional începând de luni, 9 martie 2026.
Facilități și organizare pentru clienți
Noua clădire este concepută pentru a separa complet fluxul autovehiculelor de cel al vizitatorilor. Totodată, clienții au la dispoziție un spațiu special amenajat din care pot observa întregul proces de verificare tehnică, pentru o experiență mai plăcută și transparentă. Sala de așteptare are o suprafață de 53 mp, cu geamuri mari care permit vizibilitate asupra activităților din hală.
Date tehnice ale noului sediu RAR Cluj
- Suprafața totală a terenului: 20.000 mp
- Suprafața construită: 1.178 mp
- Suprafața desfășurată a clădirii: 1.559 mp
- Suprafața utilă (sediu + cabină de pază): 1.448,68 mp
- Suprafața halei de verificări tehnice: 761,36 mp
- Suprafața spațiilor verzi: 4.239 mp
- Suprafață circulații pietonale: 1.585 mp
- Locuri de parcare: 111 (5 pentru persoane cu dizabilități)
Hala de verificări tehnice este acum dotată cu trei linii de lucru, comparativ cu două în vechiul sediu, ceea ce permite reducerea timpilor de așteptare pentru programări și prestații.
Construcția a durat 14 luni, iar valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 37 milioane lei, fără TVA, fonduri provenite integral din sursele proprii ale RAR. În paralel cu sediul, au fost modernizate și echipamentele pentru verificările tehnice.
Strategia RAR pentru servicii mai sigure și eficiente
Mihai Alecu, director general RAR, subliniază că siguranța rutieră rămâne prioritatea instituției: „Fiecare verificare tehnică realizată aici înseamnă un pas în plus către drumuri mai sigure. Fiecare autovehicul evaluat corect înseamnă protecție pentru familii, pentru comunități și pentru viitor. Această investiție reflectă direcția strategică a RAR: digitalizare, eficiență operațională și apropiere de cetățean.”
Strategia de dezvoltare a RAR include construirea sau modernizarea sediilor teritoriale, pentru a oferi condiții optime de primire a clienților și derulare a activităților angajaților.






























