
Municipiul Pitești a semnat astăzi, 6 martie 2026, contractele de furnizare pentru echipamente și resurse tehnologice digitale, în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Pitești și comuna Uda, județul Argeș” – cod F–PNRR–Dotari–2023–6717.
Contracte pentru mai multe tipuri de dotări digitale
Contractele vizează următoarele loturi:
- LOT 2 – Dotarea sălilor de clasă pentru organizarea în mediul virtual cu echipamente digitale;
- LOT 3 – Dotarea laboratoarelor de științe cu echipamente digitale;
- LOT 6 – Dotarea cabinetelor de asistență psihopedagogică cu echipamente digitale.
Finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, în cadrul apelului:
„Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”.
În urma procedurii de atribuire, societatea desemnată câștigătoare este S.C. Mida Soft Business S.R.L.
Valoarea totală a contractelor: 16.183.127,52 de lei fără TVA, din care:
- Lot 2: 15.250.435,17 lei fără TVA;
- Lot 3: 436.856,31 de lei fără TVA;
- Lot 6: 495.836,04 lei fără TVA.
46 de unități de învățământ vor beneficia de echipamente
Prin această investiție, vor fi dotate 46 de unități de învățământ – școli, grădinițe și licee/colegii – cu echipamente digitale moderne, care vor sprijini un act educațional mai eficient, interactiv și adaptat cerințelor actuale.
Continuăm investițiile în educație și în modernizarea școlilor – pentru un proces de învățare adaptat prezentului și viitorului.






























