
Două tinere, în vârstă de 22 și 23 de ani, au fost lovite sâmbătă seara pe o trecere de pietoni din apropierea patiseriei Luca, de pe bulevardul George Enescu din Suceava.
Potrivit primelor informații, în urma impactului, cele două victime au fost proiectate la aproximativ cinci metri de trecerea de pietoni.
Intervenție de urgență la fața locului
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. În sprijin a fost trimis și un echipaj tip C al Serviciului de Ambulanță Județean.
Transportate la spital
Tinerele erau conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de intervenție. Acestea au primit îngrijiri medicale din partea ambulanțelor încadrate cu medic, după care au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” pentru investigații și tratament de specialitate.
Sursa:





























